Cum am uitat sa ne hranim.

   Sta sa ploua.E frig si rece.E intuneric si lumina.Iar eu vreau doar sa infrunt furia tunetelor in mijlocul vietii.Pur si simplu : cu umbrela mea inchisa pentru priviri straine.Vesnic inchisa pentru priviri straine.

    Mi-a fost sete.Mi-a fost frig.Mi-a fost jale si toamna.Mi-a fost zambet si jazz.Mi-au fost oameni si locuri.Si inca imi mai sunt.Doar ca in alt loc,in alta zi,in alt anotimp.In alt ceas,in alt ecou,in alt spirit.Din alt lut,din alt suflu,din alt glas.Pe alt drum,la alt semafor,in alt decor.

   Ai stat vreodata sa asculti cu atentie suflul?Sa-i asculti timpii si intensitatea?Apasarea si slabiciunea?Ai ales vreodata sa treci de "comunul" pe care toti il vad intr-un suflu?Ai citit dincolo de faptul ca suflul "abureste" geamul si caldura sa dezgheata inimi?

Daca ai fi stat vreodata ai fi stiut ca el doar "abureste" aparentele,asa cum abureste geamurile.E ca un copil care,atunci cand isi lipeste nasul de geam,intr-o nu stiu care iarna,in fond isi doreste ceva.O jucarie.Un zambet.O bomboana.Poate chiar turta dulce.Ori o imbratisare din partea mamei.

Daca ai fi stat vreodata ai fi stiut ca suflul unui om,spune multe.Ca-si cauta chemarea.Poate calea.Sau poate chiar sta la semafor si a prins rosu ,in goana dupa oameni.Sau in goana dupa lut,caci oameni gasesti la orice pas,insa doar cu numele.Sunt actori care joaca rolul oamenilor,fara a sti in fond care e omul.Da,chiar asa.Imaginati-va ca un actor joaca rolul unui criminal : ce,el stie in fond care si ce este crima?

   Ne hranim cu fericire , spun oamenii "din lucruri marunte" ( ce cliseu vechi!).Nu ,nu ne hranim,ne indopam la propriu ! Pentru ca a te hrani cu fericire inseamna in fond a simti , a trai , a fi una cu fericirea!Insa la noi indoparea a luat locul actului de a ne hrani.Ne indopam cu reclame in care toti sunt fericiti ,astea au devenit lucrurile marunte in zilele noastre: fericit este cel pe care "il rezolva varu`" , cea care isi admira rochia neagra pentru culoarea persistenta in urma spalarii cu Vanish , chiar si cea care descopera "secretul gustului delicios" atunci cand pune in supa X baza de mancare. E trist ca progresam si uitam sa fim fericiti,uitam sa cautam lucrurile marunte la propriu.Uitam sa apreciem o strangere de mana,o imbratisare,un zambet.Uitam ca cineva drag ne asteapta neconditionat in prag si nu ii sunt trebuincioase darurile noastre pentru ca tot ce isi doreste este sa ne vada bine si impliniti.Sa cunoasca imbratisarea.Caldura.Emotia revederii.Implinirea.

  O sa realizam intr-o zi ,cu totii ca ranile adanci nu se vindeca cu Nivea si ca umanitatea poate va izbucni in plans si-n bocet si se va arunca intr-o valiza,catre nicaieri...

Suflet normal.

L-am plans amarnic pana am ajuns intr-un oficiu mizer.L-am jeluit in fel de el de jalbe.Apoi l-am incinerat si i-am dat libertate pe mare.In fond,asta si-a dorit intotdeauna.Cu asta s-a hranit intotdeauna.A hoinarit toata viata prin ceainariile unde puteai gasi iz de jazz,unde te puteai bucura de o carte buna.A hoinarit in locurile unde,dintr-o aviditate nevinovata de cunoastere isi dorea sa cunoasca omul.

Astazi isi dorea doar sa recunoasca omul.Asta e motivul pentru care vrea sa plece in cautare; ori mai degraba sa se avante in regasire.In propria-i regasire.Si dor talpile de parca ar fi mers o mie de zile fara incetare.Si ii tiuie tamplele.Si e ceata.Si fum gros.In zadar incerca sa se grabeasca; vedea cum calca pe trupurile oamenilor ca pe o harta , o harta care nu o ducea niciodata la destinatie.

Mi-e somn,mi-e liniste si mi-e curaj.Sunt omul exceptie ,omul care e singur si in acelasi timp e cu toata lumea.Tipul de om care pare ca are totul si in esenta parca nu are nimic.Tipul de om in trupul caruia inca urla copilul din el; omul singuratic si fiara dezlantuita ; ce am fost,ce sunt si ce voi fi.

  Mi-a vorbit sufletul despre fericire ieri noapte.Ma simteam ca la psiholog.Oricat as fi incercat sa spun ceva,nu puteam,vorbea necontenit.Stai,mai degraba parca eram la ora de morala.Desi politetea ma impingea sa nu il intrerup,am indraznit sa il blamez.In fond,era vina lui pentru toate astea si culmea,tot el indraznea sa imi tina morala.

   Dar prin pridvorul caror suflete a trecut el,suflet amarnic fara sa se opreasca?Printre cate doruri s-a strecurat fara sa isi stearga urma?Pe cate strazi a alergat ca un fanatic cautandu-si menirea?Si mai cu seama,prin cate gari si-a lasat surasul si incantarea?!Si aseara,parea ca e hotarat sa imi deformeze mie realitatea.Ma credea slaba doar pentru ca imi era dor.La fel cum unui copil ii e dor de imbratisarea calda a mamei sau de cuvintele bune ale tatalui sau.Probabil nu sunt cine mi-am dorit sa fiu cu adevarat,insa sunt cu adevarat cine vreau sa fiu !Pot sa fiu in acelasi timp o multime de chipuri si totusi sunt unul : sunt un tiran,sunt marul discordiei, sunt sangele clocotind din timpul razboiului,sunt frica din ochii unui copil inocent.Dar sunt in acelasi timp soldatul brav , arma de lupta, lacrima sotiei care isi asteapta soldatul sa se intoarca,insa mai cu seama sunt...dorul lui de casa .

Numai taine.

As spune atatea despre povestea unui om.Sau i-as lasa sufletul sa se destainuie.Ori l-as indemna sa se spovedeasca iar mai apoi sa se inece in amarul acela pe care el il numeste viata.In fond,daca stau sa ma gandesc,nu e tocmai un amar,e mai degraba un carusel,pe care din rasputeri ar incerca sa il inteleaga.Sau l-a inteles si se crede inca pe vechea scena a teatrului,prins in mrejele destinului ca o marioneta prafuita de atata vreme.

Dar daca l-as lasa sa faca asta,un alt om,revendicandu-si instinctul animalic,i-ar rupe,pe nesaturate toate paginile.Si totusi ar fi insetat sa mai asculte.Si i-ar dezgoli inima.Din nou si din nou.Ca mai apoi,sa ii arunce bucatile in cel mai obscur ungher.Stii,ma gandesc ca in esenta,totul tine de acel "je ne sais quoi".El e cel care se trezeste dimineata si traverseaza strada in graba,inaintea noastra.Tot el e cel care nu are nevoie de cafea ca sa se dezmeticeasca.Nu lucreaza decat la propriul aspect si nu tine cont de nimeni.Se plimba de mana cu oameni,ca mai apoi sa vina sa faca iar si iar cunostinta cu tine.Nu trebuie sa il suni pentru a-l intreba daca te imbratiseaza diseara.O va face garantat.Sau poate chiar ar alege sa isi petreaca diminetile reci cu tine.La o ceasca de ceai.Sau intr-o cafenea unde se asculta jazz.Ori chiar intr-una dintre serile in care pur si simplu esti tu cel rece ca o stanca.Da,da,vorbesc chiar de el : de acel "je ne sais quoi"!

"Sa ma cauti cand vine toamna !" i-a strigat . "Arunca-ma peste tine",a indraznit sa adauge."Si arunca-te peste.Frunze!", i-a soptit cu un calm parca izvorat dintr-un ghetar aruncat in flacari.

#Desi de regula iubesc sa joc totul pe o carte,astazi sunt ceva mai rezervata.Sunt aici.Si ma invart entuziasmata in jurul lumii,cu sufletul ce insista sa fotografieze prezentul vulgar.Maine,probabil nu o sa mai am nimic de povestit.Azi e furtuna pe mare.Si mi-am aruncat sufletul intr-o barca veche de pescar.Si totusi...as spune atatea despre povestea unui om!

Limpede.

E liniste.Si intuneric.Si frig.E si ploaie si pe fundalul simfoniei sale,fantomele frunzelor danseaza pe melodia pe care obisnuia sa o fredoneze fix langa cafeneaua de mahala.O cafenea unde adesea, atriile inimilor ciocneau cu mandrie paharele pline cu starlici de venin.Apoi se priveau,si fara regret,cu o privire inexpresiva si se aruncau in bratele intunericului.

Cu o sete nebuna si disperata de a-si arde simturile,inima a luat-o la pas printre multime.Credea ca scrumul e mai gratios.Dar nu stia ca e gratios cand vorbeste din intuneric,doar cand vorbeste din intuneric.Cand pe bolta sufletului,in intuneric,se desfigureaza cerul de tunete si fulgere.

E atat de linste si intuneric incat gandurile care nu imi tac parca sunt gata sa imi condamne pacatele.Imi vorbesc neincetat.Niciodata clar,niciodata precis.Doar imi vorbesc neincetat.Poate vor doar sa ma amageasca.Poate ma mint.Poate imi doresc eliberarea.Sau poate toata vorba lor e doar o incantatie.Poate-mi striga calaul.Poate-mi cheama parintii.Poate-mi blesteama soarta.Sau poate imi fac lumina in tot intunericul asta.

M-am apucat sa numar timpul.Ma auzi?Opresc numaratoarea.Nu striga.Sunt chiar dincolo; dupa fum. Imi caut neincetat ramasitele de scrum.

Copilul care alearga in toamna.

Oare cine se teme de noptile in care stelele nu musca cerul?Te-ai gandit vreodata ca lumea asta e dedesubtul patului unui copil mofturos care isi da jucariile mostrilor de sub saltele ca sa ii imbuneze?Dar oare tu cine esti?Esti un monstru?O jucarie aruncata la pura intamplare?

As indrazni sa imi las sufletul sa alerge ca o naluca printre stele.Mi-as azvarli inima in cele mai abrupte locuri si as lasa-o sa se zbata sub presiunea frunzelor.Apoi as lua constiinta-mi si as lasa-o sa umble hai-hui prin trupu-mi fara vlaga.Si de acolo,pitita,as asculta cum suiera emotia.

   Liniste.Si apoi oarba sa te caut,muta sa te strig : "Sufleteeeeee!Amar colectionar de secrete!"si sa simt cum ma pierd cu tot praful ala deasupra mea.Caci,descoperind secretul sufletului meu,i-am anulat chemarea,menirea.Dar cu toate astea,refuz total convertirea mea la lumea lor!
   Si ma regasesc.Pasesc pe margini,cu siguranta si intelepciunea toamnei pe umeri.Ma alerg,cu parul cazandu-mi rau pe umeri.Si totusi nu ma prind.Nu ma prind,caci astazi ma dezbrac de mine si las toamna din mine sa ma imbrace cum vrea.Sunt o fotografie.Ia-ma.Coloreaza-ma.Coloreaza-mi colturile si lipeste-ma pe peretele inimii.Sau arunca-ma atriului drept care inca se mai zbate de viata si cauta cu setea desertului calea spre toamna sa.Te strig din nou,toamna a sufletului meu : imparateasa si doamna.Ia-ma din nou si agata-ma de tine.Leaga-mi mainile de ale tale,dar lasa-mi intelepciunea si rabdare cat sa pot muta muntii din loc,sa ii pot face cununa.N-am stare.Agita-ma!Dar da-mi din echilibrul si surasul frunzelor tale si invata-ma cum sa ma vindec de sete.

Mai da-mi o petala din inima ta ,toamna,caci mie sufletul mi s-a inecat in mare!In marea ta iubire,m-ai prins.

In fond..m-a luat valul.
*Sunt o femeie si am vicii !* a spus copilul care alearga in toamna .

        

Introspectie.

Mi-e sete.Pur si simplu : mi-e intuneric si mi-e sete.Mi-e toamna si mi-e sete.Mi-a alergat privirea printre toate frunzele parasite de timp; prea devreme poate.Printre toate sufletele care se leganau fantomatic prin ceainariile fiintelor.Mi-a alergat privirea prin toate ungherele ascunse ale gandurilor , pana m-am ascuns intr-o valiza.De toamna.Asa m-am descoperit calatorind cu acte false.

Cand am hotarat sa imi deschid sufletul,era ziua a unsprezecea din toamna si frunzele imi loveau pielea palida de pe chip.Inca mi-e sete.Ca unei frunze care dupa ce isi paraseste ramura,cauta neincetat seva.Vantul se zbate sa ma imbratiseze din nou si arunca in mine cu picaturi pline e ploaie.Dar mie,mie tot imi e sete!De familie,de prieteni,de oameni.De vise,de speranta,de lucruri marunte,de viata!

Recunosc.Nu au fost putine zilele in care am mintit.Si asta pentru ca speram ca cineva sa observe adevarul.Nu au fost putine zilele in care am urat.Si asta pentru ca cineva sa vada iubirea din intunecatele unghere ale sufletului.Nu au fost putine zilele in care am iubit.Dar asta pentru ca inima traia in fiecare anotimp.Dar acum e toamna.Si imi e sete!Calatorind in aceeasi valiza,dar acum cu acte-n regula,mi-e sete.

     Tu,straine,poti sa treci prin toamna sufletului meu si sa imi strigi numele pe care doar tu il rostesti cu voce tare,caci ceilalti l-au pierdut printre apelative ale amicitiei.Ai sa fii surprins cand am sa-ti raspund la fel.Ai sa ma cunosti deja de-o viata : de-o viata si de-o sete nestavilita de viata.Daca ai sa ma gasesti o frunza,ia-ma de pe ramura copacului si pune-ma la presat intr-o carte ; am sa gasesc acolo seva si imi voi putea satura setea de viata.Nu stii ca in carti gasesti nemurire ?In vise?In oameni? 

         Dar stai,

...maine ma gandesc ca nici cartea omenirii nu va avea coperti.Caci in fond suntem oameni de hartie in bataia vantului tomnatic; si-apoi vine crivatul si ne pierdem.La un gand distanta.La un suflet distanta.La un vis distanta.La o cafea distanta.La o culoare distanta.Intr-un tablou.In nisip.Pe trotuar.La semaforul rosu.Din intamplare si nu pentru totdeauna.Dar pana atunci,mai lasa-ma putin pe ramura gutuiului sa-mi satur fiinta de seva.

Mi-e sete!

Si daca fericirea e ilegala,atunci sa ma acuze ca am trait-o pe toata ! (part II)

#Din seria oameni faini si pentru ca merita !

*Bai da` nu se poate maaa!Nu pot sa creeeeeeeeed asa cevaaaaaaa!! *
Da,aveam nevoie de un intro ca sa scriu despre tine ...
#Larion.
Mintii omului nu-i poti pune hotar !Si asta am invatat in timpul in care am facut echipa cu tine.Esti special si stii asta!Esti combinatia aceea ciudata intre energie pozitiva si intelepciune,intre libertate si responsabilitate,un om drag sufletului meu,chiar daca nu am apucat sa iti spun asta (oricum,la cata modestie zace in tine,o sa imi spui ca stiai asta oricum ,dar eu o sa vin sa adaug ca "Nuuuuuuuuuu poooooooot sa creeeed!!" ).Imi lipsesc toate glumele tale,toate toanele tale,imi lipsesc pana si momentele cand tipai ca un fraier dar si momentele cand imi venea pur si simplu sa te iau la bataie.Mi-e dor de-o sceneta,de energia ta pozitiva,de sacaiala ta.Sa ramai acelasi om fain,tot timpul TU,asa cum te-am cunoscut,pururi cu idealuri marete,cu acelasi suflet mare si vesnic ambitios!
PS: Pana la anul,vreau sa ma ajuti sa aleg o rochie!Daca visez iar ca rochia este perdea,nu ma trezi!
PS2: O sa te urmareasca sceneta aia toata viata!

#Denis aka Valeria .
Intotdeauna m-am uitat in jur dupa elixirul fericirii.Eh,cred ca de data asta l-am gasit ratacit la Costesti,intruchipat in cel mai mic om,cel mai nebun,cel mai glumet si nu in cele din urma,cel mai "al dracu".Daca am invatat de la tine ceva,atunci sa fii sigur ca am invatat ce-i fericirea : sa rad cu pofta,sa traiesc din plin,inconjurata de oameni frumosi si sa ma bucur de fiecare moment!Multumesc ca mi-ai fost alaturi in "marea rataceala" de pe munte si ca in ciuda oboselii si agitatiei,ai stiut mereu cum sa ma temperezi cand o luam razna.

#Diana Nitu .
Suflet frumos!Asta e clar sintagma care te defineste.Atata zambet,atata naturalete,atata simplitate ,intr-un asa firicel de trup!Imi lipseste toata voia buna,toate povestile si mai cu seama,serile in care imparteam zambetele noastre pe care le imbracam cu haina energiei,desi somnul ne chema de partea lui.Sa ramai aceeasi copilita fara minte,in acelasi firicel subtire de trup!Aceeasi scanteie de copila,pe care imi doresc,ca muntele sa o cheme si la anul,in acelasi loc!


#Raluca & Priseeeee.
Despre voi doi,nu am putut sa scriu decat "la pachet" , pentru simplul fapt ca m-ati cucerit!Pentru ca e frumos sa vezi cum,un vis frumos se naste si creste in asa scurt timp,intr-o cabana de munte,in mireasma si sub streaja muntilor "inalti,carunti".Oricum,ceea ce este evident,e faptul ca Petrescu v-a apropiat,stiti voi,Petrescu,Camil Petrescu si a sa "Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi".La voi insa a fost putin invers : intai a fost "razboiul " si dupa "dragostea".Dar ati fost,sunteti si ramaneti niste simpatici,asta e evident!Daca pana acum am scris despre voi la pachet,acum e timpul sa va urez fiecaruia in parte cate ceva.Raluca,tu stii,ramai in inima mea ever!Ai fost cea mai "nesuferita,afurisita" persoana ever,dar mi-ai intrat pe sub piele al naibii de repede si acolo ai ramas!Cat despre Prisee, tu ,e evident,ai luat-o la padure,la propriu,cu capul!Pe noi doi stiu ca o sa ne lege drumuri muuulteee prin locuri comune,mai ales ca obtinem reducere de 50 %!Traiasca studentia!


#Mihale,Mihi,Legolas.
Imi pare bizar sa scriu despre tine ca te stiu de trei ani si parca te cunosc de fiecare data alt om si totusi acelasi.Totul a pornit de la "Luam si noi bacul ala?" si iata cum,o prietenie a aparut.Cine-ar fi crezut,chemarea olimpiadei de latina sa ne aduca impreuna,la Costesti!Stii bine ca,de multe ori am ramas uimita de felul tau de a fi,de a gandi,dar uimita de fiecare data intr-un sens bun!Acum se cam inverseaza rolurile,mesajul de la inceputul prieteniei noastre  ti-l voi adresa eu ,neincetat!Stiu ca despre tine trebuia sa scriu la pachet cu Diana Giurgiuveana,dar ce sa-i faci,fetele au prioritate intotdeauna,iar tu,ca un "geamantan" ce esti,o sa imi dai dreptate!Pana data viitoare,astept nota mare la BAC si o mica relaxare pe drumuri de Deva (if you know what is means!).

*TO BE CONTINUED.

Si daca fericirea e ilegala,atunci sa ma acuze ca am trait-o pe toata !

Am plecat  hai-hui de-acasa intr-un anotimp si m-am intors in altul,la propriu!E toamna si ma gandesc inca la oamenii dragi inimii mele,pe care i-am lasat sa se cuibareasca in sufletul meu,putin cate putin.M-am trezit privind lung la pasarile calatoare cu singurul regret ca nu pot fi si eu ca ele : libera . Libera sa ma pot intoarce,intr-o zi frageda de toamna,acolo unde sufletul ma poarta neincetat..
Daca am scris acest post,inseamna ca inca sunt vie ,ca traiesc prin fiecare por si scriu despre fiecare om,transformandu-l in sentimente ; e un mod de a face inventarul persoanelor pe care le pastrez in suflet si care imi alimenteaza dorul,inventarul persoanelor care m-au invatat sa apreciez lucruri marunte,al persoanelor care imi poarta sufletul pe plaiurile fericirii,zambetelor,sperantelor,ambitiilor,viselor si a dorintei de revedere ,o revedere adanc brazdata de emotie.

#Profu.
Este evident faptul ca sunteti the best!Ati dovedit asta si continuati sa o faceti cu fiecare ocazie!Ma-nclin in fata tezaurului pe care il salasluiti in suflet si din care am avut ocazia sa cunosc,pentru ca am avut lucruri minunate de invatat!Va multumesc pentru a nu stiu cata oara pentru faptul ca ati lasat ,ca de fiecare data,in urma fiecarei activitati la care am luat parte,cate putin din tezaurul acesta al dumneavoastra si in sufletul meu!Daca cineva a planuit sa ne regasim dupa atata timp,ei bine,tind sa cred ca El a considerat ca sunteti o binecuvantare in viata mea si ca mai am lucruri pretioase de invatat de la dumneavoastra!Si acesta-i semnul unei luuuuuuuungi colaborari,va promit !!( n-ati scapat patru ani de zile de mine,e clar,de acum inainte clar nu mai scapati!).Profu`,habar nu aveti cata fericire ati daruit,cata nemurire,nemurire in vise,in sperante,in ambitii,in prietenie,in iubire de frumos!Va multumesc pentru ca m-ati invatat,intr-un mod non-formal,asa cum stiu ca iubiti sa invatati copiii,sa fiu om mare!

#Miruna .
Ai fost,esti si ramai una dintre persoanele dragi sufletului meu!De ce?Pentru simplul fapt ca esti tu!Pentru ca mi-ai demonstrat ca prietenia ramane dupa ani,indiferent de distanta,de principii,de ambitii!Pentru ca ai fost acolo langa mine,in momente importante,fie ele fericite sau nu.Pentru ca m-ai ascultat,ai avut rabdare si de fiecare data cand ma simteam ca un ghetar aruncat in tentaculele nemiloase ale focului,ai stiut sa ma acoperi cu vorbe care sa ma tina tare!Iti multumesc,asta o sa repet la nesfarsit!Chiar si atunci cand o sa avem 100 de ani si o sa ne sprijinim in baston,sa ne strige lumea "baba kidda" si "baba miru" ; chiar si atunci o sa ramanem cele mai "smechere" , chiar daca "esti obraznica" si "ne-am imprietenit cam repede" !Iti multumesc ca prin prezenta ta acolo,ai reusit sa ma faci sa imi amintesc de vremurile bune si sa imi redescopar fiinta-mi  pe care o lasasem ingropata undeva in mijlocul pustietatii.Acum,acolo,am plantat o floare,e floarea sufletului prieteniei noastre.Si indraznesc sa spun ca e cea mai frumoasa si speciala floare,pentru ca am hranit-o cu zambetele,povestile si barfele noastre nevinovate.Acum revin tot mai des la ideea ca "prietenia este comuniune intre suflete",dupa cum zicea G.Ibraileanu.

#Liviu.
Povestile tale,e clar,oricine le-ar asculta la nesfarsit!Intunericul iti brazda chipul,iar tu continuai sa povestesti;te-ascultam in timp ce  comparam cat de departe-i bolta cereasca si cat de multe stele are(desi nici macar nu am reusit sa vad o stea cazatoare ca sa imi pot pune o dorinta).Mi s-au impregnat in retina si in albumul sufletului atatea lucruri marunte de care m-ai invatat,fara sa iti dai seama,sa ma bucur!Am adunat toate amintirile intr-un glob de cristal,zi de zi gasind acel "ceva" pe care-l strangeam in palme si-l adaugam.Stii tu,e ca un fel de ..recolta de toamna.Prin prisma asta,marturisesc,ma simt cea mai bogata!Iti multumesc ca ai fost persoana care mi-a oferit o doza de liniste in zvapaiala si agitatia mea continua.Iti multumesc pentru ca in timpul acesta scurt, mi-ai dat prilejul sa cunosc un suflet adevarat!
Daca la inceputul postului am scris ca transform oamenii in sentimente,in cazul tau,trebuie sa recunosc,a fost ceva mai greu.Mi-am gasit ceva mai greu cuvintele,semn ca,ai deja aura unui sentiment si nu poti sa fii descris concret in cuvinte,pentru ca tu,tu treci dincolo de cuvinte!
Promit ca ma intorc la Deva,curand!Si o sa lucrez la capitolul regionalisme!Dar tu,trebuie sa imi promiti solemn ca dormi mai mult de zece minute!Pana atunci ,nimeni nu doarme,petrecerea continuaaa !!

#Diana (Diana Giurgiuveana).
Tu mi-ai intrat pe sub piele din prima clipa.Sau stai,a fost invers?!Does not matter!Ce conteaza e ca ai ramas acolo ,in sufletul meu si nu o sa pleci niciodata!Tie trebuie sa iti multumesc pentru toata bucuria ,iubirea,zambetul si nebunia pe care le-am cunoscut datorita tie!Pentru toate fotografiile pe care le-am adaugat in colectia inimii,fie ele materializate dar mai cu seama cele imprimate in suflet!Nu uita ca mi-ai promis ca o sa-i urmezi lui Liviu si te tin minte,trebuie sa fii la conducere,sa fii tu "tatal lor" ,pentru ca ai potential,pentru ca esti frumoasa si desteapta dar mai cu seama,pentru ca esti "cracocel sexosel" ,don`t forget that!Sunt norocoasa ca te-am cunoscut dar mai cu seama sunt mandra!Ma intorc cu gandul la conjunctura si vremea in care ne-am cunoscut si iti doresc sa ai parte de toate lucrurile bune din lumea asta si sa nu uiti,ca oricand,la orice ora,ramai copilul frumos si nebun pe care vreau sa il vad acolo sus,unde ii este locul!

#Petric.
Despre tine as incepe simplu,spunand "pentru numele lui Dumnezeu! " esti varsator!Deci prin urmare esti un eu,la care adaug cateva elemente definitorii,de baza (si sa apreciezi ca te compar cu mine,a fi comparat cu o giurgiuveanca e lucru maret!! *ahem,ahem* ,spuse modestia!).Tie trebuie sa iti multumesc pentru ca m-ai initiat in tainele "muzicii bune" ,cu speranta insa ca nu vei percepe taxa de cinci mii pe ora!Sa iti multumesc pentru toate momentele in care m-ai facut sa rad cu pofta,chiar si pentru cele de final,in care am plans.Sa stii ca nu o sa uit ca mi-ai promis ceva,faza cu sesiunea !In noptile tarzii ale sesiunilor mele o sa te sun sa imi recomanzi ceva bun de ascultat,ceva care sa imi dea "valoare".Sa ramai acelasi om plin de viata , acelasi zambaret incurabil si acelasi visator de neegalat!BTW,pregateste un playlist frumos,cat de curand,imi fac bagajul si ma intorc la Deva!

*TO BE CONTINUED.

There is always that "one summer" that changes you.

E august,nu?Si e vara.Dar ce te faci cand in suflet e inca intuneric?Inseamna ca la tine e vara?Dar daca-i soare cu dinti?Se-apropie norii,furtuna?
Exista oameni de care ramai cumva indragostit ; crezi ca ii aveai in gand si defapt iti intrasera deja in inima ; oameni carora le-ai presimtit miracolul,fara probabil sa ii fi cunoscut cu adevarat.Oameni a caror parte din suflet,ramane imprimata in sufletul tau..oameni care te fac sa crezi ca exista acel "je ne sais quoi" temator,de inceput ,pe care in final il proiecteaza ca motiv de retragere.Dar cu toate astea,sunt oameni care ating corzi importante.Si nu,nu in sensul fraternitatii ; ci in contextul in care, convingerea ei clara ca nu exista " coup de foudre " s-a dovedit a se dispersa intr-o secunda!

Poate numai incapacitatea ei a fost de vina.Stupida si inutila incercare de a se amagi singura : trebuia deci sa dea vina neaparat pe incapacitatea ei!Altminteri,l-ar fi inteles si poate ca pana si cuvintele lui cele mai absurde ,ostile ar fi reusit sa zdruncine ceva in ea : adevarata intelegere sau adevarata revolta.Dar stai,revelatia adevaratei intelegeri a avut-o si o are din cand in cand ,dar tot nu se trezeste.Poate ca ea e doar un om mizerabil care ii da inainte cu micul capital prezumtios al ratiunii sale si nu stie sa se bucure de micile elanuri ,frumoase,ale vietii..sau invers?

*Confuzie.Haos.Nu iti simti si tu capul plin de popice?*
Si-a tarat sufletul pe scarile ratiunii ; era usor si dezarticulat ca un manunchi de crengi uscate.Si cand a ajuns la treapta cea mai de sus,ei bine,totul era devorat de pustiu.
Nici chiar vorbele care roiesc in jurul ei nu o fac sa renunte.Pentru ca e constienta ca vrea sa isi vada propriile greseli dar,mai cu seama,sa le traiasca!Si nici ratacirea pe care o simtea in ea si de ea ,pe care o simtea in corp si care uneori o dobora,nu era o convingere autentica in raport cu spusele celorlalti.Era un amestec ciudat de ratiune si viata pe care nu mai izbutea sa le descifreze ; strambate si inveninate de toata durerea lui si uneori de aparenta lui nepasare.Dar sa nu uitam,ca erau momente cand le pasa ; si lui si ei.Si asta o intarea si o facea sa creada!
Simtea cum sufletele lor erau pline de zgomote care se amplificau intr-un tunet obositor si lung,iar rasuflarea lor se scurgea tot mai dens si mai fierbinte , in ciuda jocului de cuvinte sau mai nou,a absentei acestuia.

Cu imaginatia sleita,a urmarit o clipa umbre necunoscute ale sufletului sau,perindandu-se prin incaperile inimii sale,ieri noapte.A lasat capul plecat.Si a tacut.

Fragmente.

 #1 : *Nu isi poate explica : oamenii isi construiesc castele,se cred regi,se avanta in sahul vietii si dupa,dupa ce ramane?Se trezesc singuri,in fata unui castel de nisip,un castel care la primul val, mai dur,se pierde.Si in loc sa se ridice,sa infrunte valul,ei ce fac?Isi construiesc bariere si defensive fara sa realizeze ca de cele mai multe ori,asta ii arunca in hatisurile disperarii,nesigurantei,solitudinii,temerilor. Si cand valul pare ca se departeaza,ei se comporta ca nebunul in fata zidului : se dau cu capul de zid,indiferent ca cineva le tot pune o perna in fata zidului,ca sa amelioreze durerea.Ei o inlatura si continua sa se loveasca cu capul de zidul gol ; again and again. *


#2 : * "L-ar fi iubit " si-a spus,nu i-ar fi pasat de nimic altceva,l-ar fi ajutat sa isi depaseasca fricile,sa isi gaseasca linistea,sa treaca peste.Asa de neinteles cum era ea.Si nu spune lucrul asta pentru ca e un cliseu,o filosofie si un lucru comun,ci pentru simplul fapt ca intr-un timp foarte scurt se obisnuise cu el.Putea respira lejer si mai cu seama putea sa fie copil ori de cate ori voia in preajma lui,stiind ca va putea sa se salasluiasca in bratele lui ori de cate ori spunea ceva gresit..Fara retineri.Pur si simplu.Sunt lucruri simple,care ating corzi .Stii tu,ca pupicul de noapte buna primit de la bunica ,in fiecare seara,cand erai mic; sau ca "ai grija de tine"-ul acela spus cu un amestec bizar de strengarie si grija in voce,venit din partea fratelui mai mare.Asa si in cazul asta.Revine si spune : sunt lucruri simple,care ating corzi : o strangere de mana,pupicul inocent pe care-l primea de fiecare data pe nas si pe frunte,jocurile de cuvinte,simple,da,lucruri simple!
Nu simtea nevoia sa fie vulgara si nici macar sa se inece in alcool in prezenta lui.Simtea ca e ea,neinteleasa si neclara, "ciudata intr-un sens bun " ,cum i-a spus candva,copila si zvapaiata (chiar daca nu cea mai buna la glume).Iubea sa se cuibareasca in bratele lui,sa se alinte uneori si isi gasea linistea de fiecare data cand lucrurile nu mergeau cum trebuie,cand se simtea nesigura ; de-asta erau momente cand alegea sa ii spuna,in linistea serii , un "multumesc pentru tot ! ".Se simtea multumita ca apartinea cuiva,in ciuda sufletului sec si gol pe care il purtase inlauntrul sau pana atunci ; acum era plin sufletul ei,stii tu,asa cum e adevarul plin intr-o mare de minciuni. *

#3 : *Cu restantele la somn pe care le-a dobandit in urma celui mai greu examen - noaptea- a rezistat o zi intreaga;nici mancarea nu prea i-a fost prietena,dar a rezistat.A fost de scurta durata,dar i-a intrat in suflet ca nimeni pana acum : e tot mai convinsa ca e primul om care i-a demonstrat ca exista dragoste la prima vedere,desi suna a cliseu ieftin. Ii lipsesc toate gesturile,toate vorbele,toate privirile.Iar cand recunoaste lucrul acesta,plange,de parca ar fi o nebuna,care isi scoate spin cu spin din suflet,din inima,din minte,din cea mai adanca rana,o rana veche,care devine mai actuala ca niciodata,cu cat se simte tot mai aproape de intrebarea care a obsedat-o candva : de ce?.Dar in fond,nu e o rusine sa sa le permiti picaturilor de apa,sa se prelinga pe obraz.Imagineaza-ti ca obrajii tai sunt ca un teren roditor ; fara apa ar putea sa faca fata in arsita soarelui?

#4 :" Trec sa ii salut ,din nou" si-a spus.Aiurea,s-a dus sa il vada in siguranta.Pentru ca nu era ok,desi insista ca este.Si s-a uitat in gol.Defapt,s-au uitat in gol.Fiecare in golul celuilalt...defapt stai,fiecare in golul sau.Ma rog,singurul lucru cert e ca era gol,totul : si privirea si atingerea si zvapaiala ei,chiar si zambetele pe care incerca sa le mai schiteze,chiar si insistenta ei de a o privi in ochi,toate erau fara continut,fara sens,fara contur,erau vagi.*

*De fun* a repetat in gand si s-a ridicat de pe scara rece.Apoi si-a sunat un taxi si l-a rugat sa o conduca.
"Ai grija de tine,te rog!"
"O sa incerc.." ,i-a spus putin increzator.
Si taind noaptea grea,a traversat in graba si s-a urcat in taxi.

PS: Daca il vede cineva,sa ii transmita ca gesturile lui i-au ramas imprimate in suflet ; ca s-a imbracat cu haina parfumului si calmului sau.Ah,da,si sa-i spuna sa aiba grija! asa cum o repeta ea mereu...

..still I'm not gonna lie.

*Sa te vindeci pe tine insuti!* asta e cheia, si-a spus ridicandu-se si realizand ca defapt isi sugruma cu atata sete constiinta.Glasul sufletului ,e clar,nu poate fi surdinizat prin tacerea nimanui ,cu atat mai mult cu cat,tacerea asta devine izvor nesacat de intrebari , la care se adauga o incomensurabila insetosare de certitudine !
Vindecarea asta in fond,e un lucru foarte simplu ,de "igiena " a fiintei : asa cum muncitorul miner,dupa ani si ani de munca in mina se poate imbolnavi de silicoza , asa cum pictorul are tendinta de a orbi, tot astfel se gandea,ca dupa un timp indelungat de ratacire printre interstitiile incertitudinii,capata si ea,acum o anumita iritabilitate,insa care nu isi mai gaseste meritul de a fi inteleasa cu dragoste si grija (cum este in cazul celorlalte exemple,fiind vorba de o boala profesionala), ci aici,apare saturatia acida.
E suficient sa ii ramana impregnata ideea ca aventura existentei este in fond aventura unei declinari!Tristetea nu imbogateste pe nimeni,daca sta sa analizeze din perspectiva asta ; bine,nici fericirea.Dar ea se considera "frunzoasa" : si umbra ei pe vara,da chiar racoare!De ce sa se desfrunzeasca din pricina tristetii si sa nu mai cunoasca racoarea?Nu se merita!
Vanitatile si orgoliile isi poarta propriile poveri!De ce sa le poarte si ea?Ele nu pot sa dezintegreze o realitate spirituala de fond,daca se poarte unele pe altele si daca nu lezeaza , intr-un fel sau altul,fiinta umana.Privite de departe,fara precipitare,unele atitudini , sunt doar accidente ale realitatii si nu realitatea insasi.
Asadar,vindecarea proprie raportata la aceste accidente ale realitatii ,e posibil sa apara,la vremea recoltei ca "recensamantul" care sa consemnze un numar sporit de "gradini sterpe" ,e drept, dar in definitiv,o expunere de diapozitive ale unei prezentari care sa confere viziune asupra unei noi veri,o vara in care sa nu se trezeasca la varsta celui de-al doilea prag al vietii,mai saraca de cateva cantece si sfasiata de intrebari pe care,sub palpairea saraca a inimii nu le elucida .

*Nota de...sub sol.

De retinut : maine e cinci !Si e august! "Please be good" obisnuia sa spuna la fiecare inceput de luna,dar maine e cinci si daca se gandeste mai bine e de doua ori cinci,ba nu,e chiar de trei!Da ,chiar asa : ziua a 5a, luna a 5a si cel mai probabil ora a 5a din zi ! Si tot vreo 5 intrebari are si ea,toate innodate; si in incercarea de a desface nodul fara sa rupa sfoara , bingo,the supreme question : "De ce?!"
Si-a tocit nervii pe nu stiu unde ,pana s-a trezit ca e toamna , la propriu , in suflet.Pur si simplu,e toamna,desi se spune ca in suflet e soare atunci cand e vreme frumoasa."Prostii" , si-a spus in timp ce sorbea din cafeaua aburinda.Dar stai,ea nu bea cafea.Ah,ba da,a inceput sa bea din momentul in care a realizat ca aburii "ii mai aburesc" sufletul si mintea.Dar nicio cafea nu a reusit sa "o abureasca" indeajuns incat sa uite de intrebarea care-i sapa fiinta si pe care o taraste peste tot ; *ea taraste intrebarea?sau intrebarea pe ea?* *tinde sa creada ca e reciprocitate*.
"De ce? " .Doua cuvinte .Pentru a raspunde acestor doua cuvinte nu cere nimeni sa scrii un roman ori vreo teza de doctorat si nici macar o lucrare filosofica.Dar uitam ceva,uitam ca ceea ce se asteapta de la noi,nu suntem dispusi sa dam ; sau suntem lasi ; sau nu avem curaj ; sau suntem constransi.In incercarea aproape disperata de a afla raspunsul intrebarii acesteia,ea nu miza decat pe prima varianta "nu e dispus sa dea" ,in fond contrazicandu-se pe sine in momentul in care apare ideea ca disponibilitatea este stirbita de infranarea vointei.Si uite-asa ,in cele din urma il numeste simplu " las" ,desi probabil,el crede ca a imbracat cea mai de seama haina a duritatii si indiferentei . *Parol * , ar veni acum si i-ar spune ea razandu-i in fata!Sau..nu?
Greseala?Asta nu,e clar,nici vorba!Insa efortul generos de a intelege ceva,un ceva dezgolit de orice orgoliu , e clar,nu poate fi facut de oricine!Desi nu stie care e cadrul de manifestare al orgoliului aici,cand defapt totul s-a ivit din senin.Ah,acum in incercarea de a se aburi pe sine,fara interventia unor factori externi,se gandeste ca ii poate da dreptate lui Eminescu - " ce e val,ca valul trece".Si-atunci,ce apare din senin,ca seninul de duce?

nota * : Prin analogie,daca numarul 666 reprezinta un semn al Raului,atunci numarul 555,e un pui de rau?

O altfel de dependenta

      Toti se vaita ca e criza . Insa cum explicam criza prin prisma faptului ca societatea de astazi creste o generatie de cumparatori?Da,chiar asa,de cumparatori  : cumparatori de haine , cumparatori de telefoane , cumparatori contraceptive,cumparatori de te miri ce.Suntem practic o generatie inglobata intr-un robot comercial care cumpara fara discernamant lucruri pe care, in cele mai multe cazuri nu le gaseste necesare.Dincolo de acest aspect,ceea ce este realmente dezolant este cum pentru toate aceste lucruri pe care le achizitionam platim cu propriile noastre vieti - si cand zic "vieti" nu ma gandesc la moarte,ci la viata privita ca si cumul de experiente,deprinderi- si uneori chiar cu certa noastra demnitate!    

                   Cred ca pe oricare dintre noi,ideea de dependenta il ingrozeste.Am vazut filme si am auzit de spasmele pe care le are un narcoman daca nu isi ia doza;am vazut si betivi in criza.E clar,societatea ii catalogheaza drept "dependenti ordinari" pe toti acestia,suntem constienti,auzim la tot pasul ; "nu imi plac si nu vreau sa fiu ca ei!",ar spune rand pe rand ,oricare,in timp ce ar tine strans in mana o piatra pe care fara sa stea pe ganduri ar arunca-o in ei.Insa v-ati gandit vreodata ca noi toti ne identificam cu ei?Da,intocmai!Dincolo de legea care ne face "egali din nastere" si de religia prin care este sustinut faptul ca "din tarana suntem facuti" ,noi chiar ne identificam intocmai cu "toate categoriile" pe care le-am amintit mai sus : cu cei pe care ii numim "narcomani nenorociti" pentru ca sunt la tot pasul si atrag si pe altii in mirajul lor, cu "betivii ordinari" pe care insa nimeni nu ii cunoaste si mai ales,carora nimeni nu le cunoaste povestea ; suntem si noi la randul nostru "cumparatorii dependenti" sau ca sa fac si mai bine incadrarea "mizerabilii cumparatori" care pentru a fi en vogue sunt in stare sa isi vanda si ultima farama de demnitate si de discernamant.   

                   Si uite asa,dupa ce s-a stins si ultima picatura ne permitem,nerusinati sa afirmam de pe o pozitie vociferanta "E criza!".      

                     E criza de ce oameni buni?!E criza de oameni,pentru ca ne-am transformat peste noapte in roboti comerciali,e criza de onestitate,de umanitate,e criza de sinceritate si puritate!Parca niciodata societatea nu a fost mai uniforma ca acum; si mai aplatizata.Si e bizar cum tocmai omul,care este proiectat ca un focar al noutatii cu extindere catre nonconformism a ajuns particula cea mai conservatoare si plicticoasa..un cumparator ambulant.

Cine e fara de pacat,sa arunce primul piatra.

Cati ar fi capabili sa arunce cu pietre in celelalt?Multi,ar raspunde multimea increzatoare.Insa care dintre noi ar fi capabil sa se considere fara de pacat si sa arunce cel dintai piatra?Ei bine,in acest context situatia s-ar schimba cu siguranta ;caci multi dintre cei care se avanta sa dea cu pietre,nu sunt intocmai cei mai "curati".Si cand zic "curati,desigur ma refer la curatire sufleteasca,la puritate,dar dincolo de orice,la intelepciune,pentru ca intelepciunea este izvorul tuturor celorlalte.
Sa fie oare "piatra" arma celor care se simt slabi?Pentru ca in esenta,rautatea care genereaza aceste manifestari nu se gaseste in stare pura,ci este rezultatul direct a trei vectori : pe de-o parte vorbim de prostie,de o pseudo indiferenta,caci de regula aceasta "indiferenta" cum o numesc ei este chiar focul mocnit sub care arde o nemarginita stare de agitatie si nu in cele din urma dorinta arzatoare de razbunare - "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte" - cum o cunosc ei.
Cel mai mult ma nedumereste la oamenii zilelor noastre,stupoarea pe care o arata atunci cand aud ca cineva nu se razbuna,ca cineva nu arunca piatra asemenea lor."Vai,cum sa nu te razbuni?Dumnezeule!Da` se poate?!".Dar vin si ma intreb,pentru ce-l aduci tu pe Dumnezeu in discutie?Dar ce ai facut tu,omule,ca fratele tau sa creada in cuvintele tale?Sa-ti urmeze povata?Ei bine,aceasta intrebare si-o pun foarte putini.
Cat de mult poate sa scarbeasca agresivitatea oamenilor,modul ingamfat in care ii ataca pe cei ce nu le sunt asemenea.Toate asa zisele "povete" pe care le dau cu atata incultura si ceea ce capata chiar dimensiuni infricosatoare,cu satisfactia demonica ca aceia care nu vor face intocmai cum ei spun,nu se vor" mantui".
Dar pana la urma despre ce vorbim ,oameni buni?Caci pana si legile junglei sunt mai putin cenusii si cunosc o boare de lumina.Vorbim de bun simt,de respect,dar uitam sa le punem in aplicare.Vorbim de dragoste,de colegialitate,de buna intelegere,insa habar nu avem cum se definesc,habar nu avem unde le gasim si cu atat mai putin,daca le vedem vreodata iesite la lumina,de la altii,ne orientam catre deradere,caci omul modern isi rafineaza puterea de a face mai degraba rau din bine si nu invers.
  Ma intrebam candva daca exista in om impulsuri bune si impulsuri rele,pentru ca la vremea aceea consideram ca impulsul este strict manifestarea animalica a omului.Ei bine, acum gandesc ca vorbind de impulsuri in forma lor proprie,nu exista o polarizare etica -bune sau rele.Haide sa ne gandim la un pian,nu exista o polarizare a notelor ,ci fiecare nota devine potrivita la un moment dat si nepotrivita la altul.Insa raportand acest context la subiectul pe care am ales sa il tratez,consider ca cel mai periculos lucru pe care omul,cunoscut ca fiinta rationala,il face,este sa ia un impuls al propriei fiinte,sa il puna in practica,ca fiind potrivit,in orice imprejurare.
 E pacat cum,odata cu varsta,malitiozitatea,dorinta de razbunare,lasitatea,pseudo intelepciunea ,toate se concentreaza in aceasta "piatra" pe care vrem sa o folosim cu orice pret,in toate imprejurarile.Pana la urma ce vrem sa devenim?Cu cine sa ne identificam?Cu demonizarea?O demonizare care sa fie rezultatul absolutizarii,a cautarii placerii existente in potolirea impulsurilor patimilor salasluite in inima?
 Ei bine,cine e fara de pacat,sa arunce primul piatra!

Si azi si intotdeauna.

...chipul fara varsta,dar innegrit de arsita atator veri muncite,atator ierni peste care sfichiuri de vant s-au dezmierdat pe obrajii sai scapati din stransoarea fularului imi apare si astazi ca sfanta icoana intr-un ungher al existentei.Si indraznesc a spune "ungher" pentru ca in viziunea mea,ungherul nu este cel care ascunde ci este cel in care gasesti,de regula,cele mai de seama comori.Dar nici comoara nu o pot numi,caci comoara ,in mod obisnuit,are pret,dar ea,nicicand!Si-atunci,ghemuita pe treapta cea mai de jos,intaia,ma prefac intr-un om mic si o numesc cum ii spuneam pe cand eram copila "MAMA"!
    Gandul ca mama este cea mai inalta expresie a frumusetii si a desavarsirii,ca ideile si realizarile sale care schimba fata lumii nu sunt ceva trecator,ca salturile mintii si inimii sale bat de-atatea ori la poarta Divinitatii,te indeamna pe tine,puiule de om,sa o numesti tezaur : frumusetea si perenitatea blandetii - piscul intelepciunii omenesti- nu sunt nimic altceva decat reflexul dragostei incomensurabile si a nadejdei acestui suflet,o solie a eternitatii.
  Minte sfanta,suflet drept si inima care e generoasa prin cinstea ei fireasca,aceasta-i clar icoana mamei!Unitatea spirituala a tuturor eforturilor si nazuintelor,o aseaza pe ea in perspectiva nobletei divine.Desi,specific uman,a fi mama nu este o floare comuna.Nu toate femeile ajung cu adevarat mame,ci doar o infima minoritate!A fi mama este un privilegiu si o cununa numai a "elitelor".Aceasta pentru ca elitele incarneaza maximum de nazuinte si eforturi pentru "cucerirea idealului" (nasterea si iubirea neconditionata pentru copiii lor,cresterea intru dragoste si intelepciune),pe cand multimile prefera "calea de aur" (a mediocritatii,a comoditatilor izvorate din unele beneficii pe care le vad in copiii lor).

Asadar iubiti-va mamele!Si nu numai la zi de sarbatoare ; iubiti-le neconditionat,iubiti-le in fiecare zi,oferiti-le o floare,un zambet,o imbratisare,iubiti-le si priviti-le in ochi si veti citi iubirea neconditionata,dragostea de oameni,intelepciunea,ratiunea si dincolo de orice ,daruirea.Si veti realiza atunci ca toate acestea sunt valori ce nu se pot imita caci sunt juste,sunt sincere,sunt de nepretuit!Iubiti-va mamele si azi si intotdeauna :) !