Si e peisajul din ce in ce mai sters..

Si e peisajul din ce in ce mai sters..si uneori din ce in ce mai viu colorat,parca e un suflet ce bate cu atat dorinta si atata putere sa sparga gemuletul sub care e pusa simpla hartie...
Si a mazgalit toate amintirile.Uite.asa!Le.a desenat pe toate si se gandea sa le dea foc..dar la ce sa dea foc pana la urma?La putinul acela pe care nici nu l.a avut?La ce putea sa dea foc?La prima amintire din ora de matematica?La zambetele alea din ora de chimie?La emotiile de atunci?La ce dracu sa dea foc?!Simtea ca nu avea la ce sa dea foc...Pentru ca fara amintirile alea sterse s.ar fi simtit aproape un nimic.
Si pentru putinele clipe,pentru putinele clipe petrecute prin preajma lui,ii multumeste,desi n.o stie si n.o sa afle asta.Si pentru ca e prea orgolios si pentru ca din impuls ori din dorinta de a fi..nu stie.."mai presus" poate,ar vrea sa.i spuna ca.l uraste.Dar cum sa.l urasca?Cum sa urasca sentimenul care pe zi ce trece devine tot mai puternic parca?!Cum sa.si urasca sufletul?!
Uneori ar vrea sa strige,sa urle,sa o auzi si tu...Dar se gandeste.."Ce rost are?"Se minte,continua sa se minta ca te.a uitat,ca o sa te uite..si nu e zi in care sa nu.si aminteasca de tine si sa se urasca pe ea,ca sa nu te urasca pe tine.
Si tine minte tot..pas cu pas.Ar fi in stare sa deruleze amintirile firicel cu firicel fara sa omita ori sa incurce vreo data.Isi aminteste perfect atitudinea ei,a ta,zambetele de atunci,prima iesire pe poarta liceului :)),primul refuz de a intra in liceu,zilele in care n.ai vorbit cu ea..isi aminteste tot!


-Poti sa pleci te rog..lasa.ma macar sa ma bucur de restul verii..
-Si ce se intampla daca toata e numai imaginatia taa..
-Las.o balta,tu n.o sa stii niciodata cu adevarat..si nici n.o sa vezi niciodata nimic..Trece azi,trece maine stii si e la fel de nedrept..

Sentimente adoptate.

-pleci?
-pai... da.
-de ce?
-!? tacere.aceeasi tacere obsedanta.
-de ce taci? de ce mereu taci? de ce nu poti macar sa-mi spui o nenorocita de amarata de minciuna? cea mai putin credibila, dar spune-o. urasc cand taci.
-vrei sa te mint?
-nu...
-atunci?
-dar decat sa taci, mai bine minte-ma.. macar sa stiu ca simti ceva, sa nu raman cu impresia asta stupida ca sunt proasta. sa nu mai ma invart mereu noaptea de pe o parte pe alta doar pentru ca nu pot sa adorm pentru ca imi apare vesnic aceeasi intrebare in minte.
-intrebare?
-las.o balta,nu are rost...

Si ..daca timpul nu vindeca?

…daca timpul NU vindeca? Daca raman asa, cu gandul la tine, tot restul vietii? Adunand firicel dupa firicel de dor pana cand compun o plaja intreaga?…
Da, stiu, a trecut ceva timp de cand te-am vazut ultima oara, si tot atat de cand te-am auzit. Si ma trezesc in fiecare dimineata cu dorul de tine, buimaca, asteptand sa-mi treaca. Nu trece dorul, nu trece dragostea, nu trece durerea.
Am spus.o ma.Si poate par jalnica.Poti sa te tavalesti de ras,sa faci misto,oricum n.o sa vezi asta niciodata:"MI.E DOR DE TINE".Simplu,copilaresc,prostesc mi.e dor de tine.Defapt..mi.e dor de tine,cel de atunci si nu cel de acum,sau probabil...
Acum mi.e cel mai rau..si poate cel mai bine.Cana de cafea zace parasita pe birou,oricum nu mai are nici un efect asupra organismului.Tot ceea ce e in jur imi da o senzatie mult prea puternica de deja-vu. Sunetele care se revarsa din boxe nu mai contin de prea mult timp o idee de muzica. Au devenit pur si simplu niste sunete. Niste sunete banale. Nu le mai pot lega unul de altul... Si e atata haos si totusi atata liniste apasatoare...
Parca timpul s-a oprit in loc. Ca si cum ar fi descoperit ca nu mai are nici un rost sa mai zboare, sa mai treaca. Si s-a oprit. Pur si simplu..s.a oprit.Da` nu.i mai pasa de noi,ca am ramas undeva rataciti fara vreun raspuns.
Si totusi..daca timpul nu vindeca?

Ultimul rand din scenariu iti apartine tie..

M.am saturat de masca ta din fiecare vis.M.am saturat sa te caut prin palmele reci si prin franturile ochilor.Au ramas cateva simturi denaturate de aparitia ta anterioara.
Stii ce?Aseara mi.am permis sa.mi sinucid dorintele.Aiurea...ca mai rau ti.am subliniat absenta.Ce vis absurd..E ca o imagine furata din filme prost regizate.Acolo actiunea este incetinita de sunetul amaraciunii.
Tic tac…tic tac…zumzaie ceasul de pe perete iar pupilele mi se contracta in ritmul sau. Noptile vin precum un tremur in lumea de sticla si de fiecare data se mai prabuseste ceva si iar ajung sa ma tai in cioburi. Doare. Al naibii de tare…
Dar tu de unde sa stii?
Ultimul rand din scenariu este scris de tine. Iti apartine. Insa tu ai plecat inainte de finalul primului act. Piesa ramane incompleta. Actorii se prabusesc, spatiul se pierde printre firele de praf si privirea ta e singura materie ce pare sa ma trezeasca din tot universul meu.
Multimea aclama cu aplauze tacute.Ai plecat ca un actor grabit..

Sec.

Azi se simte foarte vulnerabila.Ca si cum nu ar avea corp iar sufletul zboara aievea in stanga si in dreapta cautandu-l pe el.Azi are nevoie de tine.Azi mai mult decat ieri...
Si a fost o zi in care s.a simtit complet ciudat...Cred ca a fost pentru prima data cand,desi a avut atata lume in jur s.a simtit..ciudat.
Daca vrei, nu o sa-ti mai vorbeasca niciodata... Si daca vrei, nu o sa-i mai fie nici dor... va fi doar umbra unui zambet pe care cineva l-a uitat:)
Ti-a scris prea des coaie si ti-a desenat prea mult chipul in silabe diforme Iar tu...
Chiar si in vise o enervezi! Dar s-a impacat cu haosul. Are farmecul lui bizar.
Nimic nu mai are sens. E un haos ciudat care a pus stapanire pe ea. Toti ingerii au plecat. Toate visele s-au sters. A ramas o scena goala cu ecourile unor voci aproape familiare. Si oameni..multi i.au amanetata sentimentele,si nu se astepta sa faca si el la fel :-j
ai vandut.o pe cuvinte gratuite.

- Cum... sa nu iti amintesti?
- E vag. Am uitat.
- Imi pare rau ca te-am deranjat. Observ ca e timpul sa plec. Ai grija de tine... :)

Radiografii

Se uita in oglinda,uneori se uita in oglinda si nu se recunoste.S.a privit mai intens..mai intens si mai intens..pana cand in ochii ei s.a zarit o radiografie.
Si gasea cioburi in ea.Da,gasea bucatele din suflet.Erau destule ramasite incat ar fi putut scrie un intreg capitol de viata.
In jurul sau se perinda capete crispate. Ii pun mana pe frunte, ii masoara temperatura si o sfatuiesc prieteneste sa.l taie de pe lista.Da din cap in semn de aprobare. Dar in sine ei isi recunoste slabiciunea: nu poate sa o lase balta, chiar de o doare, chiar de o ustura si chiar daca...
Simte cum ii curge prin vene cioburi din suflet, cum o ustura, cum o lacrima se zareste chiar in coltul ochiului. O aduna, caci el nu are voie,nu vrea sub nici o forma sa vada semne de slabiciune. Isi spui ca maine nu-l mai lasa sa-i faca rau...si e invers.
Ranile odata deschise nu se mai inchid usor. Dar nici nu au timp sa se inchida, pentru ca din cand in cand mai primesti cate o intepatura...Mica dar apasatoare.Si ajunge sa mai traiesca din micile bucurii:ca.i vorbeste,ca o priveste...