sâmbătă, 18 februarie 2012

Mi-e dor..Write it on the sky line!part IV

Uite ca asa ma loveste pe mine melancolia,cateodata.Aud vreo melodie,vreun nume si gandul ma arunca in butoiul cu melancolie.Mi-e dor..serios,chiar imi e dor de trecut,chiar daca "acel trecut" a durat putin.
Copil pierdut pe o alee,as vrea sa ma intorc acolo;acolo unde timpul s-a trezit cu o doza de soare,si-a baut cafeaua si a reusit sa-si duca la implinire planurile de cu seara;cam asa s-au cunoscut;EL-talentat..iar EA ,nedormita de vreo 2 seri si cu chef de glume.Si uite ca nici acum prietenia lor nu s-a facut mica asemenea picaturilor de ploaie si uite ca si acum sunt prieteni.
     Nebunieeee sa stii ca imi e dor de tine!Bine, poti sa interpretezi cum vrei..de tine sau de desenele tale :d.Tot legat de dor e.Glumeam,chiar imi e dor de tine,cu tot cu desenele tale..asa la pachet!Cu tot cu glumele alea din ultima seara,cu tot deranjul pe care l-am provocat cand m-ai dus pana la taxi,cu tot momentul ala in care ne uitam unu` la altul ca doi copii "elevati" care desigur STIAU sa joace mafia.
Intr-adevar am ramas cu un prieten si pentru asta iti sunt recunoscatoare!Multumesc ca nu e zi in care sa nu dai semne de viata,multumesc pentru ca de fiecare data ma binedispui,pentru ca de fiecare data stii cum sa iti etalezi talentul si sa desenezi un curcubeu sufletului meu!
Stii ce?Am varsat acuarelele pe crestele muntilor ,in speranta ca o sa pot sa-ti inapoiez macar unul dintre numeroasele curcubee pe care mi le.ai oferit si continui sa mi le oferi,dar cred ca niciodata nu o sa pot sa-ti multumesc pentru prietenia ta!Promiiiiiiiiiiit,ca nu scapi asa usor de mine si ca desigur cat mai curand o sa fac o escapada in Prahova!
Tot ce regret?Ca plecarea a fost prea spontana si ca nu am apucat sa te salut.S-au strans doar gandurile grabite sa-ti culeaga distanta,undeva..la apus.Si ce crezi?Mi-am dat seama unde esti!A aparut o pata de culoare,undeva,si am stiut ca e mana domnului talent.

PS: Hielaaaaaaaau!
                                        

                   *Multumesc!*

luni, 13 februarie 2012

17.

A trecut ceva timp;cam 17 ani.
Infatisarea,ambitiile,melancoliile,viitorul cam toate s-au schimbat.

 Era dimineata.Mergea cu pas grabit,pe un fir de panza de paianjen - fragilitate prezent-viitor.Ii placea tare aerul inaltimilor,caci pe chip nu i se zarea vreo urma de teama.Optimismul o urmarea la orice pas;se simtea increzatoare.Avea cam tot ce ii era necesar ;arma mintii si scutul inimii.Considera suficient.
Inainta,dar simtea adesea cum adierea vantului ii lasa o urma de neincredere.
Avea sa se trezeasca in noapte,ajunsa undeva la destinatie?Ori sa rataceasca in cautarea peronului pierdut?Gasise insa sursa puterii ei : iubirea .