Cand voi fi,din nou,copil…

Apunea Soarele şi odată cu el,Copilăria.S-au scuturat florile zarzărilor şi,odata cu ele au căzut,cărămida cu cărămida,toate cămăruţele în care sufletul de copil obişnuia să se ascundă.Apoi mâna a început să îmi şteargă lacrimi şi oameni,deopotrivă. Când voi fi ,din nou, copil… ..aş vrea să vorbesc despre clătitele cu afine,despre toate poveştile bunicii,despre leagănul din curtea de la ţară şi despre parfumul care mă învăluia atunci când bunicul îmi făcea mere coapte.Şi despre fericire şi despre dorul meu de florile de zarzăr,aş putea să vorbesc la infinit! Luna plină şi Luceafarul mi-au văzut copilăria!M-au văzut cum alergam cu genunchii juliţi,în şoşoni.Dacă aş avea acum carioci la îndemână, mă gândesc că aş pune puţin verde în toate speranţele oamenilor cărora le este frică să iasă de sub acoperământul unei tristeţi.Şi-n suflet,şi în buzunare şi la mână mi-aş pune verde,nici n-aş sta pe gânduri! Când voi fi ,din nou, copil… …mi se va ghemui sufletul!De fericire,de iubire,de râs şi de soare;inima mi-ar ţopai şi ea ca pe un şotron strâmb!Şi sunt sigură că aş da fuga la cutia cu bijuterii a bunicii,pentru a-mi prinde-n parul cârlionţat fundiţa roşie,iar mama-mi va spune din nou că înfloresc cu cât cresc spre soare şi m-ar săruta pe frunte cu dragoste…cu aceeasi dragoste cu care îi săruţi unui fluture antenele de teama ca buzele tale să nu-i curme zborul. Ţin minte,cândva,visam că iubeam un prinţ cu ochii ca spicul de grâu.Şi-mi cânta toamna la un fluier despicat şi ploaia-i ţinea ritmul.Am iubit pe cand eram copila toti zarzării înfloriţi,fie ei tineri,fie prăfuiţi…i-am iubit până mi-am amestecat sufletul cu seva lor,devenind la rândul meu… o copăcea.Am iubit şi macii de câmp şi luminile oraşului,libelulele,cuvintele şi chiar mucegaiul –toate mi-au fost dragi!Şi da,cândva am zâmbit chiar şi Carului Mare,chiar atunci,în seara în care, în liniştea focului din vatră bunicul îmi spunea povestea Cenuşăresei. Când voi fi din nou copil… …ei bine ,aş vrea să mă prindă vremea pe prispa săracă si unsă cu lut a bunicilor,căci de locul acela mă leagă multe amintiri!Acolo răsuceam între degete părul papuşilor şi mă gândeam cum ar fi să devin o printesa,să vină într-o zi,la poarta bunicii,un print pe un cal alb şi să mă ducă şi pe mine la bal,aşa cum o ducea pe Cenuşăreasa.În zilele ploioase ale copilăriei mele cuminţi,acolo, am descoperit-o pe Smărăndiţa popii şi am gustat cu plăcere din aventurile uriaşului Guliver. Când voi fi din nou copil voi strânge-n rana inocenţei pale toată corola de minuni a lumii ; şi zâmbetul bunicii şi privirea drăgăstoasă-a mamei şi poveştile despre prinţi ale bunicului şi voi lua chiar şi zarzării si macii de câmp!Uite aşa!Le voi lua pe toate,le voi arunca într-o desagă şi mă voi pierde pe aleea copilăriei mele…