duminică, 4 noiembrie 2012

Cand voi fi,din nou,copil…

Apunea Soarele şi odată cu el,Copilăria.S-au scuturat florile zarzărilor şi,odata cu ele au căzut,cărămida cu cărămida,toate cămăruţele în care sufletul de copil obişnuia să se ascundă.Apoi mâna a început să îmi şteargă lacrimi şi oameni,deopotrivă. Când voi fi ,din nou, copil… ..aş vrea să vorbesc despre clătitele cu afine,despre toate poveştile bunicii,despre leagănul din curtea de la ţară şi despre parfumul care mă învăluia atunci când bunicul îmi făcea mere coapte.Şi despre fericire şi despre dorul meu de florile de zarzăr,aş putea să vorbesc la infinit! Luna plină şi Luceafarul mi-au văzut copilăria!M-au văzut cum alergam cu genunchii juliţi,în şoşoni.Dacă aş avea acum carioci la îndemână, mă gândesc că aş pune puţin verde în toate speranţele oamenilor cărora le este frică să iasă de sub acoperământul unei tristeţi.Şi-n suflet,şi în buzunare şi la mână mi-aş pune verde,nici n-aş sta pe gânduri! Când voi fi ,din nou, copil… …mi se va ghemui sufletul!De fericire,de iubire,de râs şi de soare;inima mi-ar ţopai şi ea ca pe un şotron strâmb!Şi sunt sigură că aş da fuga la cutia cu bijuterii a bunicii,pentru a-mi prinde-n parul cârlionţat fundiţa roşie,iar mama-mi va spune din nou că înfloresc cu cât cresc spre soare şi m-ar săruta pe frunte cu dragoste…cu aceeasi dragoste cu care îi săruţi unui fluture antenele de teama ca buzele tale să nu-i curme zborul. Ţin minte,cândva,visam că iubeam un prinţ cu ochii ca spicul de grâu.Şi-mi cânta toamna la un fluier despicat şi ploaia-i ţinea ritmul.Am iubit pe cand eram copila toti zarzării înfloriţi,fie ei tineri,fie prăfuiţi…i-am iubit până mi-am amestecat sufletul cu seva lor,devenind la rândul meu… o copăcea.Am iubit şi macii de câmp şi luminile oraşului,libelulele,cuvintele şi chiar mucegaiul –toate mi-au fost dragi!Şi da,cândva am zâmbit chiar şi Carului Mare,chiar atunci,în seara în care, în liniştea focului din vatră bunicul îmi spunea povestea Cenuşăresei. Când voi fi din nou copil… …ei bine ,aş vrea să mă prindă vremea pe prispa săracă si unsă cu lut a bunicilor,căci de locul acela mă leagă multe amintiri!Acolo răsuceam între degete părul papuşilor şi mă gândeam cum ar fi să devin o printesa,să vină într-o zi,la poarta bunicii,un print pe un cal alb şi să mă ducă şi pe mine la bal,aşa cum o ducea pe Cenuşăreasa.În zilele ploioase ale copilăriei mele cuminţi,acolo, am descoperit-o pe Smărăndiţa popii şi am gustat cu plăcere din aventurile uriaşului Guliver. Când voi fi din nou copil voi strânge-n rana inocenţei pale toată corola de minuni a lumii ; şi zâmbetul bunicii şi privirea drăgăstoasă-a mamei şi poveştile despre prinţi ale bunicului şi voi lua chiar şi zarzării si macii de câmp!Uite aşa!Le voi lua pe toate,le voi arunca într-o desagă şi mă voi pierde pe aleea copilăriei mele…

sâmbătă, 18 februarie 2012

Mi-e dor..Write it on the sky line!part IV

Uite ca asa ma loveste pe mine melancolia,cateodata.Aud vreo melodie,vreun nume si gandul ma arunca in butoiul cu melancolie.Mi-e dor..serios,chiar imi e dor de trecut,chiar daca "acel trecut" a durat putin.
Copil pierdut pe o alee,as vrea sa ma intorc acolo;acolo unde timpul s-a trezit cu o doza de soare,si-a baut cafeaua si a reusit sa-si duca la implinire planurile de cu seara;cam asa s-au cunoscut;EL-talentat..iar EA ,nedormita de vreo 2 seri si cu chef de glume.Si uite ca nici acum prietenia lor nu s-a facut mica asemenea picaturilor de ploaie si uite ca si acum sunt prieteni.
     Nebunieeee sa stii ca imi e dor de tine!Bine, poti sa interpretezi cum vrei..de tine sau de desenele tale :d.Tot legat de dor e.Glumeam,chiar imi e dor de tine,cu tot cu desenele tale..asa la pachet!Cu tot cu glumele alea din ultima seara,cu tot deranjul pe care l-am provocat cand m-ai dus pana la taxi,cu tot momentul ala in care ne uitam unu` la altul ca doi copii "elevati" care desigur STIAU sa joace mafia.
Intr-adevar am ramas cu un prieten si pentru asta iti sunt recunoscatoare!Multumesc ca nu e zi in care sa nu dai semne de viata,multumesc pentru ca de fiecare data ma binedispui,pentru ca de fiecare data stii cum sa iti etalezi talentul si sa desenezi un curcubeu sufletului meu!
Stii ce?Am varsat acuarelele pe crestele muntilor ,in speranta ca o sa pot sa-ti inapoiez macar unul dintre numeroasele curcubee pe care mi le.ai oferit si continui sa mi le oferi,dar cred ca niciodata nu o sa pot sa-ti multumesc pentru prietenia ta!Promiiiiiiiiiiit,ca nu scapi asa usor de mine si ca desigur cat mai curand o sa fac o escapada in Prahova!
Tot ce regret?Ca plecarea a fost prea spontana si ca nu am apucat sa te salut.S-au strans doar gandurile grabite sa-ti culeaga distanta,undeva..la apus.Si ce crezi?Mi-am dat seama unde esti!A aparut o pata de culoare,undeva,si am stiut ca e mana domnului talent.

PS: Hielaaaaaaaau!
                                        

                   *Multumesc!*

luni, 13 februarie 2012

17.

A trecut ceva timp;cam 17 ani.
Infatisarea,ambitiile,melancoliile,viitorul cam toate s-au schimbat.

 Era dimineata.Mergea cu pas grabit,pe un fir de panza de paianjen - fragilitate prezent-viitor.Ii placea tare aerul inaltimilor,caci pe chip nu i se zarea vreo urma de teama.Optimismul o urmarea la orice pas;se simtea increzatoare.Avea cam tot ce ii era necesar ;arma mintii si scutul inimii.Considera suficient.
Inainta,dar simtea adesea cum adierea vantului ii lasa o urma de neincredere.
Avea sa se trezeasca in noapte,ajunsa undeva la destinatie?Ori sa rataceasca in cautarea peronului pierdut?Gasise insa sursa puterii ei : iubirea .