Mi-e sete.Pur si simplu : mi-e intuneric si mi-e sete.Mi-e toamna si mi-e sete.Mi-a alergat privirea printre toate frunzele parasite de timp; prea devreme poate.Printre toate sufletele care se leganau fantomatic prin ceainariile fiintelor.Mi-a alergat privirea prin toate ungherele ascunse ale gandurilor , pana m-am ascuns intr-o valiza.De toamna.Asa m-am descoperit calatorind cu acte false.
Cand am hotarat sa imi deschid sufletul,era ziua a unsprezecea din toamna si frunzele imi loveau pielea palida de pe chip.Inca mi-e sete.Ca unei frunze care dupa ce isi paraseste ramura,cauta neincetat seva.Vantul se zbate sa ma imbratiseze din nou si arunca in mine cu picaturi pline e ploaie.Dar mie,mie tot imi e sete!De familie,de prieteni,de oameni.De vise,de speranta,de lucruri marunte,de viata!
Recunosc.Nu au fost putine zilele in care am mintit.Si asta pentru ca speram ca cineva sa observe adevarul.Nu au fost putine zilele in care am urat.Si asta pentru ca cineva sa vada iubirea din intunecatele unghere ale sufletului.Nu au fost putine zilele in care am iubit.Dar asta pentru ca inima traia in fiecare anotimp.Dar acum e toamna.Si imi e sete!Calatorind in aceeasi valiza,dar acum cu acte-n regula,mi-e sete.
Tu,straine,poti sa treci prin toamna sufletului meu si sa imi strigi numele pe care doar tu il rostesti cu voce tare,caci ceilalti l-au pierdut printre apelative ale amicitiei.Ai sa fii surprins cand am sa-ti raspund la fel.Ai sa ma cunosti deja de-o viata : de-o viata si de-o sete nestavilita de viata.Daca ai sa ma gasesti o frunza,ia-ma de pe ramura copacului si pune-ma la presat intr-o carte ; am sa gasesc acolo seva si imi voi putea satura setea de viata.Nu stii ca in carti gasesti nemurire ?In vise?In oameni?
Dar stai,
...maine ma gandesc ca nici cartea omenirii nu va avea coperti.Caci in fond suntem oameni de hartie in bataia vantului tomnatic; si-apoi vine crivatul si ne pierdem.La un gand distanta.La un suflet distanta.La un vis distanta.La o cafea distanta.La o culoare distanta.Intr-un tablou.In nisip.Pe trotuar.La semaforul rosu.Din intamplare si nu pentru totdeauna.Dar pana atunci,mai lasa-ma putin pe ramura gutuiului sa-mi satur fiinta de seva.
Mi-e sete!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu