Niciodata nu va sti omul asta cat rau i-a facut. A ramas cu un dor... cum sa-ti explice?... nelinistea ei... Din zambetul ei vesel, zglobiu, nu mai ramanea decât o farama..trista...
Ea totusi...Nu! Nu vroia sa renunte la orele ei de reflectie si vis, la acele plimbari fara tinta, la clipele asfintitului care i-l aducea in fata si care picurau linistite pe fereastra, la noaptea care o aşteapta ca o veche prietena si ii da umarul ei catifelat, destul de larg pentru toate tristetile ei..
Ea tinea la el dintr`o prostie,dintr`o gluma.Visa sa picteze lumea lor.Dar nu doar ea..cum facea in prezent,ci amandoi.Ea..era o copila.El..mai mare cu un an dar poate mai copil ca ea.Ea spera...el..nu stia de asta.Nu stia pentru ca ea nu vroia sa-i spuna.Nu vroia sa-i spuna ca sa nu fie luata in ras...Nu se considera frumoasa,era o tipa simpla..o tipa adolescentina simpla`,care visa..si poate da,visa prea departe..
Tinea frate la el!Ce simtea ea acum nu se poate descrie in cuvinte…de fapt ar putea descrie, dar simte ca nici unul nu este exact, nu reprezinta intensitatea reala..e trista, frustrata, dezamagita,…singura…si iubeste. Iubeste nebuneste, cum n-a iubit niciodata, si desi lovita de nenumarate ori, continua…oare asta o insemna sentimentul asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu