Mii de cuvinte,un singur gand!

O scara din orash..alaturi de o buna prietena astepta pe alta.Gandurile ii erau in alta parte acum.Pentru ceva timp,uitase de el...Acum se concentra asupra problemei prietenei ei..ii venea si ei sa planga.Simtea cum ceva din ea se rupe
O fractiune de secunda,cat sa intoarca privirea si l-a zarit.S`a uitat mai bine,si daa era chiar el.El care trecea fericit alaturi de prieteni.Un firicel subtire de zambet a dat parca contur buzelor ei..si..a ramas cu privirea..se uita cum inainteaza si cum zambeste..privea in gol..
De ce e nevoie de atat de putin ca sa-si aduca aminte de el?E nevoie doar de o scanteie,doar sa se plimbe pe strada,doar sa vada un copil cum imparte inghetata,cum cineva cumpara o floare..si..isi da seama ca lipseste ceva.
Ea plangea, isi simtea sufletul gol, se gandea la toate cate i se intamplasera pana atunci, isi aminti cum se cunoscusera, dintr-o intamplare:o vizita la prietena ei cea mai buna in clasa,iar el ii vorbea, ii transmitea ceva ciudat,poate i se parea ei, apoi el i-a cerut messul sa mai vb, iar ea i l-a dat…
Dupa un timp..A facut lucrul pe care isi propusese sa nu-l faca niciodata: sa nu planga, sa nu sufere.Plangea frate,pentru tipul care-i bantuia visele
,plangea frate pt umbra aia care se destrama...si prietenele ei o incurajau,si-i spuneau sa se calmeze.In mom alea chiar avea nevoie de cineva..oare ce s-ar fi facut fara ele?Simtea ca are unde sa spuna ce simte,ca poate sa se afirme,sa-si sustine copilareala fara ca nimeni sa rada de ea.
Lumina se stinse. Închise jurnalul, închise ochii, dar imaginea lui o bântuia, ea era undeva, nu se stie unde si suferea, îi simtea fizic suferinta...