“Sunt fantome care inca mai spera in viata…de dupa moarte.Sunt suflete care inca se mai camufleaza in trupul eternitatii”
Moartea nu va veni sa-ti spuna ca te intelege!Pentru un moment ai fi in stare sa-ti ridici sufletul orb si sa-ti recunosti insignifianta?Ratacim printre pacate stridente cu ochii murdari de-atatea cioburi ale paharelor destinului sparte prea devreme.Ne facem icoana a durerii in peretii de rasarit si ne ascundem dupa perdeaua patata de lacrima lumii,uscata pe ridurile fruntii.
Pe noi cine ne schimba ,OAMENILOR?Drama?Amurgul?Iadul?
Mainile de lut plamadesc tremurande suflete pierdute-n somnul noptii.Inimi plapande isi canta aceeasi romanta ramasa neterminata.Cu chipul ruginiu se ridica nascuta din bratele ucigase ale rasaritului,fiinta umila prinsa-ntr-un bob de viata alimentat cu picatura divina a sangelui. Ca semn de rugaciune,cu aspre juraminte a venerat seva prea marita de lut.Tic-tacul inimii ii definea fiinta descatusata de liniste.
Si-a strivit lacrima intre gene si a plecat.A plecat sa marsaluiasca pe cararile vietii,pe vaile sperantelor,avand curajul de a se impiedica de propria plasa a destinului.Mintii omului nu ii poti pune hotar!Inainta in abis iar sufletul I s-a impiedicat de stanca si inima a sangerat de piatra caci cojile miocardului nu erau cusute puternic.C-o mana de lut si-a pansat trupul si si-a vazut de drum.
A ajuns pe plaja ,insa bataile inimii s-au inecat cu nisip,semn ca al sau Creator nu a dat suficienta tarie sufletului.A umezit cu putina seva crapaturile inimii si a continuat.Plaja era infinit.A continuat marsaluind cu ranile deschise pana cand a izbucnit razboiul intre cele doua vertebre;muschii se contractau si ei parca fiind legati de un biet catarg.E vremea ca paharele destinului sa se sparga si din tesuturi sa se desire fragmente de suflare.A cazut in genunchi,printre degete curgandu-I nemirarea,destinul;totul parea atat de firesc.Intr-o inclestare surda,nemiloasa,racori de moarte parca-l infioara.Cu cat inainta spre umbra mortii data spre gustare,cu-atat constientiza mai mult ca vibratia structurii sale a incercat sa sparga barajele ,ajungand sa cutreiere granitele nedeslusite.
Sub pleoapele noptii,sufletul nu s-a dus spre rastignire ci si-a pastrat dorinta de a gusta din ceea ce se numeste real.Pulsul ii ramane paralizat in trup.Isi defragmenteaza din coasa sa o farama de lut;o lipeste grijuliu cu seva vietii incercand sa o renasca.Sperantele par insa prea tarzii si pare-se ca vor sa-I amaneteze increderea.Cu ultima suflare isi resusciteaza sufletul.In linistea noptii se aude pulsul.
In ochii sai se citea limpezimea cerului si parca deveneau leagan de stele.L-a indemnat sa se avante-n lupta cu destinul fara teama si si sa infrunte temerile impaienjenite in clipa sortii.
In anotimpul pierdut al crearii sale a reusit sa astearna pe foaie,cu gandul mintii,cuvintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu